Prelegere științifică


La 21 octombrie 2013, a fost organizată o prelegere științifică despre cercetările recente din castrul roman de la Breţcu, efectuate în cadrul proiectului CNCS „Granița de est a Daciei romane”. În cadrul manifestării, Alexandru Popa a fost invitat să-şi prezinte rezultatele investigaţiilor de teren în faţa participanţilor la cursul de formare profesională în managementul proiectelor pentru patrimoniu imobil. Acesta este organizat în perioada 14 – 25 octombrie 2013 prin eforturile organizatorice comune ale Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni, ale Centrului de Pregătire Profesională în Cultură precum și ale Universităţii de Stat din Moldova. Finanţarea cursului este asigurată de Administrația Fondului Cultural Național (Bucureşti). Alexandru Popa a supus atenţiei invitaţilor săi metodele de cercetare non-invazive și puţin invazive aplicate în cadrul proiectului CNCS pe care îl conduce. Prezentarea s-a bucurat de interes sporit din partea auditoriului şi a stârnit o serie de întrebări, mai ales despre metoda cartării în teren a fosforului.