„Salt vs. Limes“ la I Congres Internaţional de Antropologie a Sării

In perioada 20-24, 2015 a avut loc la Iaşi Primul Congers Internaţional de Antropologie a Sării". Manifestarea ştiinţifică a fost organizată de colectivul proiectului "The ethno-archaeology of the salt springs and salt mountains from the extra-Carpathian areas of Romania" (CNCS UEFISCDI PN-II-ID-PCE-2011-3-0825), condusă de Marius-Tiberiu Alexianu de la Universiatatea "Al.I.Cuza" Iaşi.
La Congres s- au reunit cercetători ai sării de pe cinci continente şi din 25 de ţări. Programul congresului a inclus asemenea secţiuni ca "Antropoligie şi Arheologie” "Istorie", "Haloterapie", "Patrimoniu", "Abordări literare şi lingvistice". Una dintre zilele de lucru a fost consacrată vizitei la mina de sare din Târgu Ocna (jud. Bacău), unde participanţii la Congers au fost întâmpinaţi şi apoi însoţiti pe parcursul întregii vizite de primarul oraşului, dl. Stefan Silochi. Proiectul nostru a fost reprezentat de Alexandru Popa, care a susţinut comunicarea cu tema: "Salt vs. Limes in the eastern part of Roman Province of Dacia".
Prezentarea a atins principalele probleme ale relaţiei dintre Armata romană din estul Daciei şi Sarea ca resursă naturală a acestei regiuni. Literatura de specialitate abundă de afirmaţii despre bogăţia în sare a Daciei Romane. Cu toate acestea remarcăm faptul că, din punct de vedere al cercetării arheologice, „Sarea” din Dacia Romană este un obiect de studiu asupra căruia cercetarea deţine mai mult „indicii logice” decât surse sigure de studiu. Zăcăminte cu urme de exploatare atribuibile cu siguranţă epocii romane, unelte, urme paleo-chimice ale sării, mărturii scrise despre extragerea, comerţul sau circulaţia sării – asemenea informaţii nu sunt cunoscute cercetării moderne. În baza surselor epigrafice existente, cercetarea din ultimul timp a formulat ipoteza despre o implicare doar "mijlocită" al statului Roman în activitatea de extragere a sării. Conform acesteia, activitatea salinelor romane din Dacia nu poate fi concepută fără veriga intermediară a "conductores" civili - fie că este vorba despre arendaşi - persoane singulare sau asociaţii/societăţi ale acestora. Controlul statului asupra resurselor de sare se făcea doar indirect şi presupunea doar un amestec minimal în economia minelor de sare (de ex. Tsigarida 2012). Această concluzie creează impresia că acest domeniu de activitate economică ar fi fost posibil doar ca o „afacere” pur privată. În aceste condiţii mi-am pus întrebarea dacă într-o provincie militarizată - asemenea Daciei, mecanismul de extragere şi redistribuţie a sării ar fi putut funcţiona fără implicarea armatei din Provincie? După părerea mea – acest lucru ar fi fost imposibil. în studiul de sinteză despre extragerea sării din Dacia romană, Volker Wollmann nominalizează o serie de localităţi, dintre care pentru zona de est a Daciei le amintim pe următoarele: Domneşti (BN), Jelna (BN), Sovata - Praid (HR), Sânpaul (HR) / Mărtiniş (HR), Ungra (BV). Toate aceste puncte de descoperire se află în imediată apropiere a unor fortificații romane: Domneşti – Jelna au în preajma lor castrul roman de la Orheiul Bistriţei, Sovata și Praid se afla între castrele de la Sărăţeni şi Inlănceni. Salinele Sânpaul şi Mărtiniş se află în preajma fortificaţiei de la Sânpaul. În sfârșit lângă presupusa salină de la Ungra avem documentată fortificaţia de la Hoghiz, jud. Braşov. După părerea mea, toate aceste fortificaţii au fost edificate conştient în zona în care avem documentate zăcăminte importante de sare.
În rezultatul acestei cercetări am ajuns la concluzia despre rolul important al armatei romane în organizarea şi desfăşurarea procesului de exploatare a sării din estul Daciei romane. Dacia a existat în mare parte din motive strategice şi militare. Ea a fost o provincie puternic militarizată, cu un rol deosebit al elementului militar în viața civililor. Acest lucru se referă şi la extragerea şi transportul ulterior al sării. Este evident că în această activitate erau implicaţi şi numeroşi antreprenori privaţi, dar controlul activităţii lor, precum şi protecţia acestora trebuie să fi fost asigurate de armată.